Pastrarea cunostintelor indigene despre parfum

Cunostintele indigene despre miros se pot pierde in doar una sau doua generatii. Din ce am citit, problema principala este simpla: daca comunitatile isi pierd pamanturile, limba, accesul la plante sau controlul, cunostintele despre miros dispar adesea odata cu ele.

Iata varianta pe scurt:

• Cunostintele bazate pe miros se pierd usor, pentru ca oamenii le invata prin practica, nu doar citind.
• Peste 75 % dintre cele 12.495 de utilizari consemnate ale plantelor medicinale intr-un studiu realizat in mai multe regiuni erau cunoscute intr-o singura limba.
• Stocurile de lemn de santal salbatic ar fi putut scadea cu pana la 90 % in unele parti din Australia de Vest, dupa aproximativ 175 de ani de exploatare.
• Recoltele de iasomie si lavanda au scazut cu 15–30 % in unele locuri, din cauza stresului climatic.
• Legislatia nu este adesea potrivita pentru cunostintele detinute in comun de comunitati, astfel incat brandurile din afara acestora pot folosi idei sau materiale fara consimtamantul adecvat ori fara plata.

Ceea ce pare sa functioneze cel mai bine nu inseamna mai multa publicitate exagerata sau mai multe lansari de produse. Inseamna controlul comunitatii, inainte de toate:

• consimtamant clar inainte de orice documentare sau activitate de vanzare
• reguli locale privind ceea ce trebuie sa ramana privat sau sacru
• ingrijirea plantelor si limite privind recoltarea
• stabilirea in scris a modului de impartire a banilor, instrumentelor, instruirii sau a altor forme de sprijin

Daca ar fi sa reduc articolul la o singura idee, aceasta ar fi: protejarea cunostintelor despre miros inseamna protejarea oamenilor, plantelor, locurilor si a procesului decizional al comunitatii, toate in acelasi timp.

In continuare, articolul arata unde se produce pierderea, ce instrumente juridice pot ajuta si cum se poate implica parfumeria fara sa depaseasca limitele.

Principalele obstacole in calea pastrarii

Trei obstacole stau mereu in calea pastrarii: documentarea insuficienta, declinul ecologic si sisteme juridice care nu se potrivesc cunostintelor colective. Efectele tind sa se manifeste intr-o succesiune clara. Mai intai, traditiile nu sunt consemnate in arhive. Apoi, plantele si locurile de care sunt legate incep sa dispara. Dupa aceea, pietele isi fac loc, fara prea multa protectie pentru comunitatile implicate.

Lacune in documentare si recunoastere insuficienta a patrimoniului

Institutiile de patrimoniu tind inca sa favorizeze ce poate fi vazut, atins sau citit. Cladirile, textilele si manuscrisele intra usor in arhive. Mirosul, nu. Cadrul UNESCO pentru patrimoniul imaterial abia face loc mirosului, iar doar un numar mic de inscrieri se refera indirect la cunostinte olfactive, precum mestesugul parfumeriei din Grasse sau folosirea tamaiei in procesiunile din Saptamana Mare. Asa raman cele mai multe traditii legate de miros fara o recunoastere oficiala.

Cunostintelor indigene li se acorda deja prea putin loc in cadrele oficiale de patrimoniu, iar cunostintele bazate pe miros nu se regasesc in majoritatea arhivelor si cataloagelor. Inregistrarile din muzee si arhive includ rareori metadate despre miros. Astfel, chiar si atunci cand obiectele legate de miros se afla in colectii, de obicei nu pot fi cautate sau intelese ca patrimoniu olfactiv. Prin urmare, patrimoniul olfactiv este greu de pastrat si usor de pierdut cand practica inceteaza.

O documentare mai buna ar fi de ajutor. Dar documentele singure nu vor mentine vie o traditie daca plantele si peisajele din spatele ei dispar treptat.

Pierderi ecologice, recoltare excesiva si peisaje olfactive in disparitie

Plantele care poarta cunostintele indigene despre parfum sunt supuse unei presiuni puternice. Cercetatorii din Australia de Vest estimeaza ca 175 de ani de recoltare comerciala ar fi putut reduce populatiile de lemn de santal salbatic cu pana la 90 %, observandu-se foarte putina regenerare naturala. Recoltarea industriala a impins lemnul de santal salbatic aproape de colaps, in timp ce utilizarea indigena era, in trecut, limitata si neextractiva.

Schimbarile climatice sporesc presiunea. Recoltele de iasomie si lavanda au scazut cu 15–30 % in unele regiuni din cauza stresului climatic. In Delta Nilului din Egipt, fermierii semnaleaza cresterea temperaturilor si perioade lungi de seceta, care reduc concentratia de ulei si recoltele. Cand perioadele de inflorire se modifica, iar mirosurile sezoniere familiare devin mai putin previzibile, sunt perturbate si calendarele ceremoniale, precum si reperele senzoriale cotidiene legate de aceste plante.

Chiar daca o specie supravietuieste, pastrarea poate esua totusi atunci cand comunitatile pierd controlul asupra modului in care sunt folosite aceste cunostinte.

Apropriere, lacune juridice si pierderea controlului comunitatii

Acesta este ultimul obstacol: protectia trebuie sa depaseasca simplul acces la cunostinte.

Legislatia standard privind proprietatea intelectuala a fost conceputa in jurul autorului individual, al noutatii si al exprimarii scrise, fixate. Cunostintele indigene despre parfum sunt de obicei colective, stravechi si transmise oral, ceea ce inseamna ca rareori se incadreaza in regulile privind brevetele sau drepturile de autor. Un amestec sacru de rasini, creat de o comunitate de-a lungul secolelor, nu are un singur inventator si nicio data de inregistrare. Astfel, calea ramane deschisa pentru utilizarea comerciala fara consimtamant sau mentionarea sursei.

Atunci cand companiile creeaza produse pe baza utilizarii plantelor sau a metodelor de extractie inradacinate in practicile comunitatilor de odinioara, aceste comunitati nu primesc adesea nici recunoastere, nici consimtamantul lor nu este solicitat si nici nu primesc o parte din venituri. Protocolul de la Nagoya impune consimtamantul prealabil in cunostinta de cauza si impartirea beneficiilor, insa aplicarea sa ramane neuniforma.

Cadre juridice si etice care pot proteja aromele indigene

Lacunele in protectie sunt la fel de mult juridice pe cat sunt ecologice. Asta inseamna ca conservarea necesita mai mult decat recunoastere. Este nevoie de o guvernanta cu putere reala. Nicio lege nu poate rezolva totul de una singura, asa ca cea mai eficienta protectie vine, de obicei, din combinarea instrumentelor juridice formale cu regulile pe care comunitatile si le stabilesc singure.

De la recunoasterea patrimoniului la protectia bioculturala

Recunoasterea oficiala poate face o traditie mai vizibila si poate deschide calea catre finantare. Dar vizibilitatea nu inseamna control. Daca practica sacra a unei comunitati legata de arome este recunoscuta drept patrimoniu, acest lucru tot nu impiedica o companie din afara sa procure materia prima si sa o transforme intr-un produs comercial.

Protectia bioculturala leaga teritoriul, speciile si cunoasterea. Pe scurt, protejarea unei traditii olfactive inseamna protejarea plantelor, a regulilor de recoltare si a sistemelor decizionale care stau la baza acesteia. Arborii, metodele de extractie si semnificatia fac parte dintr-un intreg. Protocolul de la Nagoya confera acestei abordari forta juridica prin consimtamantul prealabil in cunostinta de cauza si impartirea beneficiilor convenita de comun acord. In UE, companiile trebuie, de asemenea, sa documenteze masurile de diligenta necesara atunci cand procura aceste materiale sau cunostinte conexe.

Fiecare instrument acopera o parte a tabloului:

• Marca inregistrata poate impiedica utilizarea unor elemente de branding inselatoare, dar nu protejeaza cunostintele, ritualurile sau practicile din spatele unei arome.
• Indicatia Geografica (IG) leaga un produs de un loc si de o metoda, ca drept colectiv, dar este posibil sa nu fie potrivita pentru utilizari sacre sau necomerciale.
• Acordul privind accesul si impartirea beneficiilor (ABS) (Nagoya) impune consimtamantul prealabil in cunostinta de cauza si impartirea beneficiilor in timp, dar aplicarea sa depinde de capacitatea juridica.
• Eticheta bioculturala indica provenienta si obligatiile etice, desi nu are intotdeauna forta juridica obligatorie.
• Protocolul comunitar stabileste dreptul cutumiar si precizeaza cine poate acorda consimtamantul si in ce privinta, dar are nevoie de recunoasterea statelor si a partenerilor pentru a-si produce efectul deplin.

De ce guvernanta condusa de comunitati conteaza mai mult decat documentele juridice luate separat

Instrumentele juridice conteaza. Totusi, ele functioneaza doar atunci cand comunitatile stabilesc regulile care le guverneaza propriile cunostinte. Un contract ABS semnat cu un birou guvernamental, in locul comunitatii care detine cunostintele, poate parea conform pe hartie, lasandu-i totusi fara nimic pe cei care le detin. Protocolul de la Nagoya le solicita in mod explicit statelor sa respecte legile cutumiare, protocoalele comunitare si procedurile interne atunci cand pun in practica consimtamantul si impartirea beneficiilor.

Aici guvernanta comunitara devine elementul central al intregului sistem. Consiliile batranilor, grupurile de femei si reprezentantii tinerilor cunosc adesea lucruri pe care cei din afara nu le stiu: care arome fac parte din viata de zi cu zi, care sunt legate de ceremonii si care nu ar trebui sa ajunga niciodata in comert. Un protocol comunitar clarifica aceste delimitari inainte de inceperea oricarui parteneriat. Poate preciza cine are autoritatea de a-si da consimtamantul, ce plante sau ritualuri sunt interzise, ce fel de beneficii sunt acceptabile si cum este verificata respectarea regulilor in timp.

Accesul public nu echivaleaza cu acordul pentru exploatare comerciala. In parfumerie, aceasta delimitare conteaza enorm: acordul pentru acces nu este acelasi lucru cu acordul pentru vanzare.

Acest cadru juridic de baza face posibila colaborarea responsabila.

Cum poate parfumeria moderna sa contribuie fara a exploata traditia

Parfumeria moderna poate contribui la pastrarea cunostintelor olfactive, dar numai daca comunitatile raman la carma. Aceasta este delimitarea care conteaza. Intrebarea esentiala este simpla: protejeaza acest model autoritatea comunitatii sau o dilueaza?

Unele abordari nu trec in mod clar acest test. Aprovizionarea extractiva urmareste volume mari la cel mai mic cost, ignora limitele cutumiare si poate duce la recoltare excesiva si la pierderea habitatelor. Exista deja modele mai bune. Aromele create impreuna cu comunitatile pastreaza autoratul si deciziile in mainile comunitatii, se bazeaza pe consimtamant, necesita aprobarea comuna a textului produsului si pot sustine aprovizionarea regenerativa. Proiectele de documentare arhivistica urmeaza o alta cale: se concentreaza pe transmiterea cunostintelor, nu pe comercializarea lor, mentin controlul deplin al comunitatii asupra accesului si utilizarii si nu adauga nicio presiune de recoltare asupra plantelor.

Cel mai solid punct de plecare este documentarea sub control comunitar, nu dezvoltarea de produse.

Documentarea, creatia comuna si impartirea beneficiilor, facute cum trebuie

Conservarea incepe inainte ca formula unui parfum sa fie schitata. Istoriile orale, cercurile participative de explorare a mirosurilor si plimbarile olfactive pot consemna cum sunt folosite plantele si rasinile, ce semnificatie au si care este contextul lor. In aceste plimbari, batranii si membrii mai tineri ai comunitatii identifica impreuna materialele, la fata locului. Acest proces poate duce la harti olfactive, inregistrari audio si note descriptive, pastrate in baza unor reguli de acces aprobate de comunitate, adesea in centre culturale locale, precum si in arhive externe cu acces restrictionat.

Atunci cand un parfum ajunge totusi sa fie dezvoltat in scop comercial, procesul are nevoie de reguli clare inca de la inceput. Co-crearea, atunci cand este facuta cum trebuie, urmeaza o succesiune clara:

• Proiectarea comuna a proiectului, inainte de inceperea oricarei activitati asupra formulei
• Acorduri scrise privind impartirea profiturilor si drepturile de decizie
• Ateliere participative in care expertii locali evalueaza acordurile olfactive de proba folosind propriul vocabular al mirosurilor
• Aprobarea comuna a textelor produselor, inclusiv a textului de pe ambalaje si a paginilor de produs, de catre reprezentantii comunitatii

Impartirea beneficiilor poate include si sprijin practic, nu doar bani. Echipamentele pentru recoltare sustenabila, programele de formare si bursele se incadreaza toate in acest model.

Protejarea limitelor sacre si aprovizionarea responsabila cu plante

Unele arome ritualice nu ar trebui sa devina niciodata parfumuri. Decizia ar trebui sa le apartina comunitatilor, fiindca ele sunt cel mai in masura sa stabileasca ce este restrictionat. Parfumierii care iau acest lucru in serios pastreaza liste de utilizare necomerciala. Daca o comunitate desemneaza un miros sau un ingredient drept sacru, acesta este consemnat doar pentru transmiterea interna si este exclus din formule, imagini de marketing si campanii de sampling.

Pentru materialele care pot fi impartasite, aprovizionarea responsabila inseamna monitorizare ecologica constanta, sprijinirea cultivarii si colaborarea cu lanturi de aprovizionare certificate. Proiectul cu tamaie din Somaliland, certificat FairWild, este un bun exemplu. Acesta presupune monitorizarea anuala la fata locului a arborilor, a culegatorilor si a practicilor comerciale, astfel incat rasinile sa fie produse in mod etic si sustenabil. De asemenea, brandurile pot sustine direct conservarea plantelor ceremoniale, finantand programe de replantare sau initiative pentru tineri rangeri, fara sa ceara in schimb asocierea cu un produs.

Locul Scento intr-o cultura a parfumului bazata pe respect

Formatele de descoperire isi au locul in aceasta abordare atunci cand reduc risipa, fara sa pretinda ca traditia poate fi detinuta. Scento ofera parfumuri de designer si de nisa in formate mici pentru sampling - vialuri de 2 ml, 5 ml si 8 ml, precum si un decant de 30 ml pentru majoritatea parfumurilor - ceea ce poate reduce cumparaturile excesive si amprenta descoperirii parfumurilor. Acest lucru conteaza cu atat mai mult atunci cand ingredientele sunt sensibile din punct de vedere ecologic sau au o semnificatie culturala profunda.

Concluzie: Cum ar trebui sa arate conservarea pe viitor

Cunoasterea indigena despre parfumuri este o mostenire vie. Nu este o piesa de muzeu si nu ar trebui tratata ca ceva ce persoanele din afara comunitatilor pot pur si simplu prelua si folosi. Face parte din grija fata de pamant, vindecare si viata ceremoniala, pe care comunitatile continua sa le modeleze si astazi. Atunci cand aceasta cunoastere se pierde, consecintele sunt profunde.

Conservarea esueaza atunci cand patrimoniul ramane nevazut, ecosistemele sunt afectate, cunoasterea este scoasa din context, iar sistemele juridice protejeaza proprietari individuali in locul comunitatilor. De aceea, protectia trebuie sa actioneze simultan pe trei planuri: ecologic, juridic si sub conducerea celor care detin cunoasterea.

Punctul de plecare este simplu: controlul comunitatii este prioritar. Asta inseamna consimtamant liber, prealabil si informat inainte de inceperea oricarei documentari sau a oricarui proiect comercial. Inseamna si un drept clar de a refuza, inclusiv in cazurile care implica o cunoastere sacra sau restrictionata, care nu ar trebui sa ajunga niciodata intr-o formula de parfum.

Bunele practici depind si de aprovizionarea care acorda importanta cuvenita regulilor locale de recoltare, limitarilor sezoniere si autoritatii comunitatii. Este nevoie si de acorduri scrise, formulate clar, privind impartirea beneficiilor, fie ca acestea includ redevente, formare, echipamente sau fonduri locale.

Parfumeria moderna poate avea un rol aici, dar comunitatile trebuie sa stabileasca termenii. Parfumierii, brandurile si cumparatorii pot contribui cel mai mult adresand cateva intrebari directe:

• Cine si-a dat consimtamantul?
• Cine beneficiaza?
• Ce ramane interzis?

Daca un brand sau un proiect poate raspunde clar la aceste intrebari, este un semn bun. Daca se bazeaza pe povesti vagi despre "intelepciunea straveche", evitand in acelasi timp subiectele consimtamantului sau drepturilor comunitatii, atunci ar trebui sa se traga un semnal de alarma.

Ghidul UNESCO privind etica prevede ca comunitatile care creeaza patrimoniul cultural imaterial ar trebui sa beneficieze de protectia intereselor morale si materiale care decurg din utilizarea, cercetarea, documentarea, promovarea sau adaptarea acestuia.

Aceasta idee este la fel de importanta pentru o rasina recoltata in Namibia sau un ritual cu fum din Amazonia ca pentru orice alta forma de exprimare. Conservarea inseamna sa le oferi comunitatilor autoritatea, resursele si spatiul necesare pentru a mentine vie aceasta cunoastere, in propriii lor termeni.

Intrebari frecvente

De ce se pierde atat de repede cunoasterea despre parfumuri?

Cunoasterea despre parfumuri poate disparea rapid. Principalele motive sunt degradarea mediului natural, presiunea economica asupra comunitatilor agricole si disparitia cunostintelor locale.

Schimbarile climatice, recoltarea excesiva si monocultura intensiva reduc biodiversitatea de care parfumeria depinde de multa vreme. In acelasi timp, saracia si lipsa sigurantei pe termen lung ii indeparteaza pe tineri de aceste mestesuguri care presupun multa munca. Iar cand se intampla asta, priceperea si cunostintele despre plante transmise de-a lungul secolelor incep sa se piarda.

Cum afecteaza schimbarile climatice traditiile olfactive?

Schimbarile climatice pun presiune asupra ecosistemelor de care depind culturile de plante aromatice. Rezultatul este simplu si dur: recolte mai mici si ingrediente de calitate mai slaba.

De exemplu, in Grasse, Franta, valurile de caldura si seceta au redus recoltele de flori cu pana la 40 %. Nu este o scadere nesemnificativa. Schimba ceea ce pot cultiva producatorii si ceea ce pot procura casele de parfumuri.

Mai exista si un alt aspect. Temperaturile mai ridicate pot modifica compozitia chimica a plantelor, ceea ce inseamna ca parfumul insusi se poate schimba. O floare poate continua sa creasca, dar este posibil sa nu mai miroasa asa cum se asteapta parfumierii.

Pentru fermierii locali, efectele se resimt in doua feluri:

• veniturile devin mai instabile
• metodele de parfumerie consacrate, legate de natura, sunt puse la incercare

Pe masura ce recoltele se micsoreaza si materiile prime se schimba, presiunea se resimte nu doar asupra lanturilor de aprovizionare, ci si asupra oamenilor si locurilor din spatele lor.

Cum pot parfumierii sa colaboreze cu comunitatile intr-un mod respectuos?

Colaborarea respectuoasa se bazeaza pe plata echitabila, raportare transparenta si relatii de lunga durata. Pentru parfumieri, asta inseamna sa stabileasca legaturi directe cu cooperativele locale, in loc sa trateze aprovizionarea ca pe o intelegere ocazionala. Scopul este asigurarea unor venituri constante, a unor salarii echitabile si a sprijinului pentru nevoile comunitatii, precum sanatatea si educatia.

Inseamna, de asemenea, sa respecte cadre precum Nagoya Protocol, sa foloseasca certificari precum UEBT sau Fairtrade si sa asigure trasabilitatea prin documente de origine auditate si raportare transparenta.